Vizita pregatitoare

Vizita pregatitoare

In perioada 19-25.01.2007, am beneficiat de o vizita pregatitoare in Italia, in cadrul Programului de “ Invatare pe tot parcursul vietii” ( Lifelong Learning), componenta Comenius.  Vizita pregatitoare a fost acordata de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) si finantata de catre Comisia Europeana, pentru a pune bazele unui viitor proiect de tip multilateral sau bilateral.
Vizita pregatitoare permite viitorilor parteneri sa se intalneasca pentru a defini tema, obiectivele, activitatile si modalitatea de lucru in viitorul proiect, rolul, responsabilitatile si sarcinile pe care le va avea de indeplinit fiecare institutie partenera in proiect,  planul de lucru si modalitatile de monitorizare, evaluare a progresului proiectului si de diseminare a rezultatelor acestuia. Vizita pregatitoare se finalizeaza cu completarea  impreuna a formularului  de candidatura pentru solicitarea finantarii.
In cazul meu, vizita a fost gazduita de Istituto Professionale di Stato per Servizi Albergieri e della Ristorazione “ F. Buscemi” din San Benedetto del Tronto, Italia, o statiune turistica aflata pe malul Marii Adriatice.  Proiectul multilateral pe care l-am elaborat in cursul acestei deplasari, se numeste" Better Health, Better Behavior, Better Grades" si, daca va fi aprobat de Agentiile Nationale , va fi dezvoltat, in perioada 2008-2010, de scoli din Germania ( coordonator) , Italia, Portugalia, Ungaria, Slovacia si Romania. Proiectul isi propune , in special, promovarea unui stil de viata sanatos si a cetateniei europene active, prin implicarea elevilor ca si consilieri pentru egali, promotori si organizatori de evenimente. Proiectul include un numar important de mobilitati adresate profesorilor si elevilor si se va finaliza  cu participarea a 10-12 elevi din fiecare scoala partenera la ultimul miting din proiect, gazduit de scoala din Italia. Acest ultim eveniment va permite finalizarea produselor finale si elaborarea unui poster “ Healthy School 2010” , modelul de scoala sanatoasa in care cred toti partenerii si pe care il vom promova si dupa finalizarea proiectului.
Proiectele subsumate acţiunii Comenius din cadrul Programului Lifelong Learning , ca si celelate actiuni ale scolii , care au presupus contacte internationale , la nivel de persoane sau la nivel de institutie, facilitează schimbul de bune practici educaţionale pentru şcoala noastra , contribuind în acest fel la dezvoltarea capacităţii instituţiei de a oferi servicii educaţionale la standarde europene .
In final as dori sa multumesc colegei mele Daniela Mircea, directorul Colegiului National Nicolae Titulescu pentru deschidere si pentru sprijinul acordat in promovarea proiectelor europene si , nu in ultimul rand, doamnei inspector Cristina Groza, pentru excelenta coordonare a cadrelor didactice  din judetul Dambovita in sensul dezvoltarii dimensiunii europene .
Mihaela Diaconescu, director adjunct